Termen prelungit

Obiectiv Vaslui

2 martie este ultima zi în care preșcolarii pot fi evaluați pentru a se constata dacă sunt apți pentru clasa pregătitoare sau clasa întâi. Până acum, în cele opt centre de evaluare, au fost examinați 186 de copii.
Perioada de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor a fost prelungită cu două zile, urmând ca ultima zi de prezentare în fața comisiilor de evaluare să fie 2 martie. Până acum, au fost evaluați, în cele opt centre din județ, 186 de preșcolari, dintre care 93 au optat pentru clasa întâi, ceilalți dorind să parcurgă clasa pregătitoare.
“Părinții trebuie să stea liniștiți deoarece odraslele lor vor fi evaluate la timp. Termenul limită a fost prelungit, iar noi ne-am făcut programul până la ora 17.30, în așa fel încât să îi putem evalua și pe copiii celor care nu pot veni decât după serviciu”, a spus Daniela Laic, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vaslui.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui a fost solicitată să trimită o echipă de evaluare în zona
Murgeni, unde părinții se află în imposibilitatea de a se deplasa la Bârlad pentru a-și aduce micuții în fața comisiilor de evaluare.
“Așteptăm ca directorul Școlii Murgeni să stabilească o zi în care să ne deplasăm la fața locului”, a declarat Mihaela Cososchi, inspectorul general al ISJ Vaslui.
“Am avut o situație în care copilul nu s-a putut concentra asupra evaluării nici în prezența și nici în absența părinților. Am permis reevaluarea, pentru că nu suntem la un concurs de ocupare a posturilor, cerându-le părinților să aleagă momentul cel mai propice pentru evaluarea copilului”, a mai spus Daniela Laic.
Șase dintre copiii care s-au prezentat în fața comisiilor de evaluare nu s-au încadrat nici la clasa pregătitoare, nici la clasa întâi. Părinților li s-a recomandat să se orienteze către școlile speciale și încadrarea copiilor într-un grad de handicap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu