Obiectiv Vaslui
Tinerii care se căsătoreau în comună depuneau dosarul cu acte la primărie cu 10 zile înainte. De exemplu, pentru mirele Sterian Profire, născut la 21 mai 1921, în vârstă de 24 de ani, și Olga Drugă, născută la 25 mai 1928, în vârstă de 20 de ani, s-a constatat că nu sunt rude și sunt de profesie agricultori.
Pentru actul de căsătorie se elibera un certificat prenupțial din care reieșea că viitorii soți nu prezintă niciun simptom clinic al vreunei maladii venerice și, ca atare, se pot căsători. Printr-un proces-verbal al ofițerului stării civile al comunei Albești, se afișa proiectul de căsătorie în perioada 7-21 ianuarie 1949.
Prigoana bolșevică împotriva gospodarilor comunei
În unele dosare ale fondului arhivistic cercetat de noi, sunt menționați șase chiaburi în anii ‘50 ai secolului trecut, iar la un moment dat, chiar 20. În realitate, aceștia erau fruntașii, cei mai buni gospodari ai comunei, și tocmai de aceea erau marginalizați, regimul comunist restrângându-le unele drepturi politice. Trei dintre ei (Anea Marin, Mavroianu Vasile și Balaur Nistor) au contestat chiar statutul de chiaburi.
După al Doilea Război Mondial, comuniștii au considerat agricultura ca o ramură economică de rang doi, după industrie. În 1949, prin Plenara CC al PCR din 3-5 martie, a început colectivizarea agriculturii, un proiect realizat cu forța în 13 ani. În 1962 s-a finalizat, marcându-se “victoria deplină a revoluției agrare socialiste”.
Stilul propagandistic al vremii subliniază faptul că “țărănimea de pe meleagurile vasluiene, urmînd cu încredere politica PCR, încă din vara anului 1949, prin înființarea primei GAC în satul Rîșcani (comuna Dănești), participă la opera de transformare
socialistă a agriculturii”. În acel an se înființaseră cinci GAC în țară.
Procesul de desființare a proprietății particulare s-a realizat pe etape, cum au fost cele a “cotelor” și “întovărășirilor”. Regimul Dej apela la colectări forțate și impozitări excesive. Mii de țărani au fost uciși sau arestați pentru că s-au opus colectivizării, iar comuniștii s-au folosit de prevederile Codului Penal, art. 209, pct. 2, lit. “a”, pentru a lichida rezistența, invocându-se și Decretul 151/1950, privind comasarea și circulația bunurilor agricole. Se va aborda latura politică, dar și cea economică, înființându-se în acest sens tribunale militare și populare, în care liberul arbitru era la el acasă. Arestați sub învinuirea că purtau “discuții dușmănoase” privind “transformarea socialistă a agriculturii”, țăranii erau încadrați juridic la “uneltire contra ordinii sociale”, cu pedepse ce variau între 3 și 10 ani de închisoare, fiind etichetați ca legionari sau țărăniști.
Legi speciale pentru îngrădirea dreptului la proprietate
Spicuim câteva prevederi ale articolului 209 Cod penal: “Constituie delictul de uneltire contra ordinei sociale și se pedepsește cu închisoare corecțională: I. De la 6 luni la 3 ani, amendă de la 2000 la 20.000 lei și interdicție corecțională de la 1 la 3 ani faptul de a propăvădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului. II. De la 3 la 7 ani, amendă de la 2000 la 20.000 lei și interdicție corecțională de la 3 la 5 ani: a) faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în Stat; b) faptul de a constitui sau organiza asociații secrete în scopul arătat la aliniatul precedent, fie că au ori nu au caracter internațional; c) faptul de a lucra, prin mijloace violente, pentru a produce teroare și a schimba ordinea economică și socială din România” (Codul Penal al RPR, București,1948).
Se urmărea marginalizarea “elementelor ostile” și confiscarea averii acestora, fiind uneori o represiune totală. Se cunoaște că delațiunea și critica la adresa cooperativizării erau prezente, țăranii nelăsându-se păcăliți de lozincile propagandistice și unii spuneau că oamenii mănâncă în colhoz cu “gramul”, iar alții aruncau pe piața zvonurilor remarci ironice că “sovieticii râd de noi că am făcut colhoz, în timp ce ei l-au stricat”.
Prima regiune cooperativizată a fost Dobrogea (1957). În 1962, în agricultura din România, 60% erau GAC, 30% GAS și doar 10% proprietate individuală. Pe baza modelului sovietic, s-a trecut la lichidarea proprietăților individuale, înființându-se unitățile cooperatiste de mai sus, care ulterior și-au luat numele de CAP și IAS.
Nemulțumirile față de sistemul colectivist în țară au culminat cu incidentele de la Nămoloasa, Pisica, Măcin (regiunea Galați) și Vadu Roșca (raionul Putna, regiunea Galați), din anii 1957-1958. La unele acțiuni au luat parte lideri marcanți ai PCR, printre
care și N. Ceaușescu.
Eșec communist ascuns sub motivul “luptei de clasă”
În martie 1959, printr-un decret al MAN, a fost desființată chiaburimea, “lichidându-se exploatarea omului de către om la sate și orașe”, după modelul din URSS, care a dus la pauperizarea țărănimii. A fost cel mai mare eșec al comunismului; în alte țări din Est se reconsidera opțiunea cu privire la cooperativizare. În România, colectivizarea a dus la o luptă internă de partid, în 1952, între Ana Pauker, V. Luca și Teohari Georgescu, acuzați de deviaționism, pe de o parte, și gruparea din jurul lui Gheorghiu-Dej, de cealaltă parte.
Considerați tot timpul “talpa țării”, țăranii au fost mereu în luptă: cu dușmanii, cu seceta, cu inundațiile, cu activiștii, cu impozitele, dar și cu cotele impuse de comuniști. Au fost învinși și învingători, sacrificiul lor hrănind continuitatea istoriei. Lupta cu comuniștii i-a înfrânt însă definitiv, căci le-a distrus nu numai proprietățille, ci și rădăcinile. Agricultura socialistă s-a pretins a fi un succes, dar producția alimentară a scăzut, deși România dispunea de cele mai fertile soluri din Europa. Pe de altă parte, mecanizarea agriculturii, irigațiile, înființarea fermelor zootehnice au schimbat structura producției agricole și au permis exodul populației rurale la oraș pentru a participa la industrializarea socialistă. Aceste efecte dezastruoase asupra satului românesc sunt vizibile și azi. O adresă a Comitetului raional Vaslui către Comitetul Executiv al Sfatului comunal Albești îndemna la realizarea de abonamente la “Veac Nou” (40 de lei anual) și “Uniunea Sovietică” (35 de lei).
Noi obligații pe grumajii țărănimii și intoxicare ideologică
În cadrul îndoctrinării ideologice, la ședințele de partid sau de sfat popular, prin anii 50 ai secolului trecut, figurau pe ordinea de zi teme ale construcției socialiste. Printr-o adresă a Sfatului Popular Albești trimisă raionului Vaslui, regiunea Iași, cu nr. 92/29.I.1960, se făcea cunoscut că localul căminului cultural “6 martie” din satul Albești avea următoarele condiții de difuzare a filmelor: “…instalație electrică, cabină pentru aparat de proiecție, priză pentru funcționarea aparatului, puterea instalată de 320 KW și sala cu o capacitate de 500 de locuri”. Datorită acestor condiții bune, albeștenii rugau instanțele superioare politice să le aprobe “un aparat de proiecție pentru căminul cultural”. Semnăturile erau ale președintelui, Bucureșteanu Gh, și secretarului, Zărnescu Valeriu.
Personalul sfatului popular
În mai 1960, personalul sfatului popular Albești era compus din 20 de angajați. Printr-o adresă a Uniunii Compozitorilor din RPR către Sfat, se cerea ca, în perioada sărbătorilor de iarnă și de primăvară din 1961, când se organizau multe manifestări “…cu hore, baluri, capra, cerbul și alte datini”, era absolut necesar ca “…toți organizatorii să ridice autorizație legală de la Sfatul Popular și să achite dreptul de autor-compozitor”. Comitetul Executiv al Sfatului Popular Albești avea următorii membri la 21 mai 1961: Cernătescu Petre, Cumpănici Miranda, Istrati Aurel, Ichim Gheorghe, Spânache Gheorghe, Voloacă Zamfira, Daicu Petru, Popa Gheorghe, Hârjău Ion, Istrati Gh., Bucureșteanu Gh. Președintele Sfatului Popular Albești era atunci Spânache Gh. Ordinea de zi a a ședinței Sfatului Popular era următoarea: 1. Analiza contribuției în muncă. 2. Analiza muncii încasărilor impozitelor și contribuției voluntare. 3. Discuții și propuneri asupra celor expuse.
În discuțiile din timpul ședinței se sublinia starea proastă a drumurilor și faptul că încasarea contribuției voluntare se făcea greoi. Tov. Voloacă Zamfira arăta “…situația dezastruoasă în ce privește reparația căminului cultural Albești” și propunea ca “…locuitorii comunei să-și achite contribuția voluntară în natură”.
Într-o altă ședință, din 22 iunie 1961, fusese prezentat planul de muncă, împreună cu măsurile organizatorice în vederea campaniei de recoltare a grâului. În cuvântul său, tov. Cernătescu Petru, președintele GAC Albești “1907” arăta că au fost cultivate cu porumb 445 ha, sfeclă - 37 ha, floarea-soarelui - 140 ha. G.A.C Corni se numea în acei ani “Unirea”.
În documentele de arhivă sunt inserate diferite întreceri socialiste organizate cu scopul înfrumusețării satelor și comunelor în cinstea zilelor de 1 mai, 23 august, 7 noiembrie și 30 decembrie, inițiate de Sfatul Popular Raional Vaslui. În anul 1963, președintele Comitetului Executiv al raionului Vaslui era Costan Constantin, iar secretar, Oproiu Dumitru.
În anul 1963, Direcția Generală a Miliției informa autoritățile raionului Vaslui despre un număr mare de colectiviști care “…pleacă din GAC din comunele de domiciliu, angajându-se la diferite întreprinderi sau GAC din alte localități”, ceea ce făcea ca gospodăriile colective să sufere din cauza brațelor de muncă și se cerea să se ia măsuri ca locuitorilor din mediul rural să nu li se aprobe domiciliu temporar sau definitiv fără dovada de la GAC că nu are nevoie de cel în cauză.
Date statistice locale și naționale
La Albești, arăturile erau efectuate în proporție de 100%, iar însămânțările - 95%, în timp ce la Corni-Albești arăturile erau în proporție de 93%, iar însămânțările - 84%. Situația încasării impozitelor din planul pe semestrul I la 29 aprilie 1963, în comuna Albești, era următoarea: 91% agricultură, 96% ADAS, 58% meserii, 19% taxe locale, 96% contribuția voluntară și 34% electrificare. Contractele la lână erau realizate în proporție de 56,7%. În ce privește situația realizării planului de contribuție în muncă, erau efectuate 515 zile lucrate cu brațele. Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Albești era format din 8 membri, președinte fiind tov. Buzdugan Constantin, iar directorul Căminului cultural era prof. Radu Maria, care răspundea și de activitatea culturală în cadrul GAC Albești, fiind membru al Comitetului Executiv Comunal.
Comitetul Executiv al comunei Albești, în 1964, era format din nouă membri: Buzdugan Constantin, Bucureșteanu Gh, Cernătescu Petru, Spânache Gh, Chirilă Gh, Cumpănici Maranda, Vintilă Zaharia, Lefter Alexandru, Radu Maria.
La alegerile din 7 martie 1965, în comuna Albești au fost aleși 35 de deputați, aproape în unanimitate. Președintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Albești era Buzdugan Constantin, iar secretar, Lefter Gh.
Desigur, în anii “Epocii Nicolae Ceaușescu”, dotarea tehnică a dus la o creștere a producției agricole prin “noua revoluție agrară”, dar cifrele raportate erau exagerate. A rămas în memoria colectivă culegerea recoltei de către ostași, studenți, elevi și funcționari publici.
Ambiția lui N. Ceaușescu de a achita datoria externă a dirijat producția spre export. A fost declanșată astfel o criză fără precedent a aprovizionării pieței interne, mascată, fără să convingă pe nimeni, sub pomposul titlu “Programul de alimentație științifică a populației”, adoptat în 1984. După 1980, în contextul politicii de sistematizare a satelor, s-a trecut la comasarea unor localități, ceea ce a dus la dispariția unor sate și un mai mare exod al populației rurale spre oraș. În Albești, s-a trecut la ridicarea, în centrul de comună, a unor blocuri fără infrastructura aferentă.
Ce trebuie să știe tineretul de astăzi
Trebuie spus că procesul de colectivizare a fost impus și a dus la crime inimaginabile și la îngrădirea drepturilor omului. De aceea, prin cunoașterea istoriei, în general, și a comunismului, în special, trebuie să se afle adevărul, “sine ira et studio”, întrucât cine uită riscă să se întoarcă în trecut, alimentând diverse curente politice extremiste, mai ales în zilele noastre, când trăim într-o lume agitată, stresantă, când sunt pervertite valorile morale, iar unele momente ale istoriei naționale sunt desconsiderate sau trecute în derizoriu. Din păcate, și azi, agricultura este marginalizată, iar modul de aplicare a legilor fondului funciar a produs nemulțumiri în rândul țărănimii.
Opoziția lumii satelor și disidența anticomunistă au avut o contribuție determinantă la canalizarea nemulțumirii populației împotriva regimului ceaușist, care a culminat cu răsturnarea acestui regim în decembrie 1989 și revenirea la democrație. Din nefericire, după 22 de ani, satul românesc a rămas la fel, neajutorat, uitat de guvernanți. Sfârșit Notă: pentru realizarea acestui mini-serial, autorul a cercetat documente din fondul arhivistic “Sfatul popular al comunei Albești”, perioada 1949-1968, precum și următoarea bibliografie selectivă: Ghenuță Coman, “Statornicie și continuitate, Repertoriul arheologic al județului Vaslui”, Editura Litera, București, 1980; Col. (r) Chiper Constantin, “Veterani în slujba patriei (vol. II)”, Editura Buratino, Ploiești, 2006; Gugiuman, Ion, Cîrcotă Vasile, Băican Vasile, “Dicționarul geografic al județului Vaslui”, Iași, 1988.
În ziua de 11 octombrie 1953, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Albești, raionul Vaslui, împreună cu organizația de bază a PMR au ales biroul FDP (Frontul Democrației Populare), format din cinci membri, având ca președinte pe Dumitru Manoilă și secretar pe Harnagea Constantin. Membri erau Cernătescu Petre, Ioan Vasilache și Cozma Ioan.
În adunarea generală a circumscripției electorale nr. 28 din comuna Albești, se propunea candidatul FDP, Enache Samoilă, care era membru al PMR pentru că “…a predat la timp cotele, fiind un exemplu pentru ceilalți consăteni”. Avea 45 de ani și era de profesie agricultor, domiciliat în satul Corni.
Prin Publicația nr. 137, se sublinia că, prin Decizia nr. 191 din 5 octombrie 1953 a Sfatului Popular Raional Vaslui, s-au stabilit 35 de circumscripții electorale pentru alegerea deputaților în Sfatul Popular al comunei Albești. Din procesul-verbal din 21 decembrie 1953 al Comisiei secției de votare nr. 7, pentru alegerea de deputați în Sfatul Popular al comunei Albești, circumscripția nr. 10, s-a constatat că operațiunea votării a început la ora 6 dimineața și a fost închisă la ora 24. După numărarea voturilor valabil-exprimate pentru candidatul Cernătescu Petru, de profesie agricultor-țăran sărac, membru al PMR, candidat al FDP, au fost următoarele: “Nr. de alegători înscriși în liste, 64; nr. alegători prezenți la vot, 59; nr. voturilor pentru candidat 58; nr. voturilor în care a fost șters candidatul, 1; nr. voturi anulate, 0; nr. voturi întrebuințate, 12”. După cum se observă, în regimul comunist rezultatele alegerilor erau prezentate triumfalist, candidații reușind aproape unanimitatea electorală. La alegerile din 1953, erau și alți candidați locali în circumscripția nr. 24 pentru a fi deputați în Sfatul Popular al comunei Albești. Amintim pe unii dintre ei: tov. Pivniceru Marcel, membru al UTM, de profesie secretar al Sfatului Popular Albești, și Bedreag Dumitru, de profesie țăran sărac din comuna Albești.
Oficierea căsătoriilorÎn adunarea generală a circumscripției electorale nr. 28 din comuna Albești, se propunea candidatul FDP, Enache Samoilă, care era membru al PMR pentru că “…a predat la timp cotele, fiind un exemplu pentru ceilalți consăteni”. Avea 45 de ani și era de profesie agricultor, domiciliat în satul Corni.
Prin Publicația nr. 137, se sublinia că, prin Decizia nr. 191 din 5 octombrie 1953 a Sfatului Popular Raional Vaslui, s-au stabilit 35 de circumscripții electorale pentru alegerea deputaților în Sfatul Popular al comunei Albești. Din procesul-verbal din 21 decembrie 1953 al Comisiei secției de votare nr. 7, pentru alegerea de deputați în Sfatul Popular al comunei Albești, circumscripția nr. 10, s-a constatat că operațiunea votării a început la ora 6 dimineața și a fost închisă la ora 24. După numărarea voturilor valabil-exprimate pentru candidatul Cernătescu Petru, de profesie agricultor-țăran sărac, membru al PMR, candidat al FDP, au fost următoarele: “Nr. de alegători înscriși în liste, 64; nr. alegători prezenți la vot, 59; nr. voturilor pentru candidat 58; nr. voturilor în care a fost șters candidatul, 1; nr. voturi anulate, 0; nr. voturi întrebuințate, 12”. După cum se observă, în regimul comunist rezultatele alegerilor erau prezentate triumfalist, candidații reușind aproape unanimitatea electorală. La alegerile din 1953, erau și alți candidați locali în circumscripția nr. 24 pentru a fi deputați în Sfatul Popular al comunei Albești. Amintim pe unii dintre ei: tov. Pivniceru Marcel, membru al UTM, de profesie secretar al Sfatului Popular Albești, și Bedreag Dumitru, de profesie țăran sărac din comuna Albești.
Tinerii care se căsătoreau în comună depuneau dosarul cu acte la primărie cu 10 zile înainte. De exemplu, pentru mirele Sterian Profire, născut la 21 mai 1921, în vârstă de 24 de ani, și Olga Drugă, născută la 25 mai 1928, în vârstă de 20 de ani, s-a constatat că nu sunt rude și sunt de profesie agricultori.
Pentru actul de căsătorie se elibera un certificat prenupțial din care reieșea că viitorii soți nu prezintă niciun simptom clinic al vreunei maladii venerice și, ca atare, se pot căsători. Printr-un proces-verbal al ofițerului stării civile al comunei Albești, se afișa proiectul de căsătorie în perioada 7-21 ianuarie 1949.
Prigoana bolșevică împotriva gospodarilor comunei
În unele dosare ale fondului arhivistic cercetat de noi, sunt menționați șase chiaburi în anii ‘50 ai secolului trecut, iar la un moment dat, chiar 20. În realitate, aceștia erau fruntașii, cei mai buni gospodari ai comunei, și tocmai de aceea erau marginalizați, regimul comunist restrângându-le unele drepturi politice. Trei dintre ei (Anea Marin, Mavroianu Vasile și Balaur Nistor) au contestat chiar statutul de chiaburi.
După al Doilea Război Mondial, comuniștii au considerat agricultura ca o ramură economică de rang doi, după industrie. În 1949, prin Plenara CC al PCR din 3-5 martie, a început colectivizarea agriculturii, un proiect realizat cu forța în 13 ani. În 1962 s-a finalizat, marcându-se “victoria deplină a revoluției agrare socialiste”.
Stilul propagandistic al vremii subliniază faptul că “țărănimea de pe meleagurile vasluiene, urmînd cu încredere politica PCR, încă din vara anului 1949, prin înființarea primei GAC în satul Rîșcani (comuna Dănești), participă la opera de transformare
socialistă a agriculturii”. În acel an se înființaseră cinci GAC în țară.
Procesul de desființare a proprietății particulare s-a realizat pe etape, cum au fost cele a “cotelor” și “întovărășirilor”. Regimul Dej apela la colectări forțate și impozitări excesive. Mii de țărani au fost uciși sau arestați pentru că s-au opus colectivizării, iar comuniștii s-au folosit de prevederile Codului Penal, art. 209, pct. 2, lit. “a”, pentru a lichida rezistența, invocându-se și Decretul 151/1950, privind comasarea și circulația bunurilor agricole. Se va aborda latura politică, dar și cea economică, înființându-se în acest sens tribunale militare și populare, în care liberul arbitru era la el acasă. Arestați sub învinuirea că purtau “discuții dușmănoase” privind “transformarea socialistă a agriculturii”, țăranii erau încadrați juridic la “uneltire contra ordinii sociale”, cu pedepse ce variau între 3 și 10 ani de închisoare, fiind etichetați ca legionari sau țărăniști.
Legi speciale pentru îngrădirea dreptului la proprietate
Spicuim câteva prevederi ale articolului 209 Cod penal: “Constituie delictul de uneltire contra ordinei sociale și se pedepsește cu închisoare corecțională: I. De la 6 luni la 3 ani, amendă de la 2000 la 20.000 lei și interdicție corecțională de la 1 la 3 ani faptul de a propăvădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului. II. De la 3 la 7 ani, amendă de la 2000 la 20.000 lei și interdicție corecțională de la 3 la 5 ani: a) faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în Stat; b) faptul de a constitui sau organiza asociații secrete în scopul arătat la aliniatul precedent, fie că au ori nu au caracter internațional; c) faptul de a lucra, prin mijloace violente, pentru a produce teroare și a schimba ordinea economică și socială din România” (Codul Penal al RPR, București,1948).
Se urmărea marginalizarea “elementelor ostile” și confiscarea averii acestora, fiind uneori o represiune totală. Se cunoaște că delațiunea și critica la adresa cooperativizării erau prezente, țăranii nelăsându-se păcăliți de lozincile propagandistice și unii spuneau că oamenii mănâncă în colhoz cu “gramul”, iar alții aruncau pe piața zvonurilor remarci ironice că “sovieticii râd de noi că am făcut colhoz, în timp ce ei l-au stricat”.
Prima regiune cooperativizată a fost Dobrogea (1957). În 1962, în agricultura din România, 60% erau GAC, 30% GAS și doar 10% proprietate individuală. Pe baza modelului sovietic, s-a trecut la lichidarea proprietăților individuale, înființându-se unitățile cooperatiste de mai sus, care ulterior și-au luat numele de CAP și IAS.
Nemulțumirile față de sistemul colectivist în țară au culminat cu incidentele de la Nămoloasa, Pisica, Măcin (regiunea Galați) și Vadu Roșca (raionul Putna, regiunea Galați), din anii 1957-1958. La unele acțiuni au luat parte lideri marcanți ai PCR, printre
care și N. Ceaușescu.
Eșec communist ascuns sub motivul “luptei de clasă”
În martie 1959, printr-un decret al MAN, a fost desființată chiaburimea, “lichidându-se exploatarea omului de către om la sate și orașe”, după modelul din URSS, care a dus la pauperizarea țărănimii. A fost cel mai mare eșec al comunismului; în alte țări din Est se reconsidera opțiunea cu privire la cooperativizare. În România, colectivizarea a dus la o luptă internă de partid, în 1952, între Ana Pauker, V. Luca și Teohari Georgescu, acuzați de deviaționism, pe de o parte, și gruparea din jurul lui Gheorghiu-Dej, de cealaltă parte.
Considerați tot timpul “talpa țării”, țăranii au fost mereu în luptă: cu dușmanii, cu seceta, cu inundațiile, cu activiștii, cu impozitele, dar și cu cotele impuse de comuniști. Au fost învinși și învingători, sacrificiul lor hrănind continuitatea istoriei. Lupta cu comuniștii i-a înfrânt însă definitiv, căci le-a distrus nu numai proprietățille, ci și rădăcinile. Agricultura socialistă s-a pretins a fi un succes, dar producția alimentară a scăzut, deși România dispunea de cele mai fertile soluri din Europa. Pe de altă parte, mecanizarea agriculturii, irigațiile, înființarea fermelor zootehnice au schimbat structura producției agricole și au permis exodul populației rurale la oraș pentru a participa la industrializarea socialistă. Aceste efecte dezastruoase asupra satului românesc sunt vizibile și azi. O adresă a Comitetului raional Vaslui către Comitetul Executiv al Sfatului comunal Albești îndemna la realizarea de abonamente la “Veac Nou” (40 de lei anual) și “Uniunea Sovietică” (35 de lei).
Noi obligații pe grumajii țărănimii și intoxicare ideologică
În cadrul îndoctrinării ideologice, la ședințele de partid sau de sfat popular, prin anii 50 ai secolului trecut, figurau pe ordinea de zi teme ale construcției socialiste. Printr-o adresă a Sfatului Popular Albești trimisă raionului Vaslui, regiunea Iași, cu nr. 92/29.I.1960, se făcea cunoscut că localul căminului cultural “6 martie” din satul Albești avea următoarele condiții de difuzare a filmelor: “…instalație electrică, cabină pentru aparat de proiecție, priză pentru funcționarea aparatului, puterea instalată de 320 KW și sala cu o capacitate de 500 de locuri”. Datorită acestor condiții bune, albeștenii rugau instanțele superioare politice să le aprobe “un aparat de proiecție pentru căminul cultural”. Semnăturile erau ale președintelui, Bucureșteanu Gh, și secretarului, Zărnescu Valeriu.
Personalul sfatului popular
În mai 1960, personalul sfatului popular Albești era compus din 20 de angajați. Printr-o adresă a Uniunii Compozitorilor din RPR către Sfat, se cerea ca, în perioada sărbătorilor de iarnă și de primăvară din 1961, când se organizau multe manifestări “…cu hore, baluri, capra, cerbul și alte datini”, era absolut necesar ca “…toți organizatorii să ridice autorizație legală de la Sfatul Popular și să achite dreptul de autor-compozitor”. Comitetul Executiv al Sfatului Popular Albești avea următorii membri la 21 mai 1961: Cernătescu Petre, Cumpănici Miranda, Istrati Aurel, Ichim Gheorghe, Spânache Gheorghe, Voloacă Zamfira, Daicu Petru, Popa Gheorghe, Hârjău Ion, Istrati Gh., Bucureșteanu Gh. Președintele Sfatului Popular Albești era atunci Spânache Gh. Ordinea de zi a a ședinței Sfatului Popular era următoarea: 1. Analiza contribuției în muncă. 2. Analiza muncii încasărilor impozitelor și contribuției voluntare. 3. Discuții și propuneri asupra celor expuse.
În discuțiile din timpul ședinței se sublinia starea proastă a drumurilor și faptul că încasarea contribuției voluntare se făcea greoi. Tov. Voloacă Zamfira arăta “…situația dezastruoasă în ce privește reparația căminului cultural Albești” și propunea ca “…locuitorii comunei să-și achite contribuția voluntară în natură”.
Într-o altă ședință, din 22 iunie 1961, fusese prezentat planul de muncă, împreună cu măsurile organizatorice în vederea campaniei de recoltare a grâului. În cuvântul său, tov. Cernătescu Petru, președintele GAC Albești “1907” arăta că au fost cultivate cu porumb 445 ha, sfeclă - 37 ha, floarea-soarelui - 140 ha. G.A.C Corni se numea în acei ani “Unirea”.
În documentele de arhivă sunt inserate diferite întreceri socialiste organizate cu scopul înfrumusețării satelor și comunelor în cinstea zilelor de 1 mai, 23 august, 7 noiembrie și 30 decembrie, inițiate de Sfatul Popular Raional Vaslui. În anul 1963, președintele Comitetului Executiv al raionului Vaslui era Costan Constantin, iar secretar, Oproiu Dumitru.
În anul 1963, Direcția Generală a Miliției informa autoritățile raionului Vaslui despre un număr mare de colectiviști care “…pleacă din GAC din comunele de domiciliu, angajându-se la diferite întreprinderi sau GAC din alte localități”, ceea ce făcea ca gospodăriile colective să sufere din cauza brațelor de muncă și se cerea să se ia măsuri ca locuitorilor din mediul rural să nu li se aprobe domiciliu temporar sau definitiv fără dovada de la GAC că nu are nevoie de cel în cauză.
Date statistice locale și naționale
La Albești, arăturile erau efectuate în proporție de 100%, iar însămânțările - 95%, în timp ce la Corni-Albești arăturile erau în proporție de 93%, iar însămânțările - 84%. Situația încasării impozitelor din planul pe semestrul I la 29 aprilie 1963, în comuna Albești, era următoarea: 91% agricultură, 96% ADAS, 58% meserii, 19% taxe locale, 96% contribuția voluntară și 34% electrificare. Contractele la lână erau realizate în proporție de 56,7%. În ce privește situația realizării planului de contribuție în muncă, erau efectuate 515 zile lucrate cu brațele. Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Albești era format din 8 membri, președinte fiind tov. Buzdugan Constantin, iar directorul Căminului cultural era prof. Radu Maria, care răspundea și de activitatea culturală în cadrul GAC Albești, fiind membru al Comitetului Executiv Comunal.
Comitetul Executiv al comunei Albești, în 1964, era format din nouă membri: Buzdugan Constantin, Bucureșteanu Gh, Cernătescu Petru, Spânache Gh, Chirilă Gh, Cumpănici Maranda, Vintilă Zaharia, Lefter Alexandru, Radu Maria.
La alegerile din 7 martie 1965, în comuna Albești au fost aleși 35 de deputați, aproape în unanimitate. Președintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Albești era Buzdugan Constantin, iar secretar, Lefter Gh.
Desigur, în anii “Epocii Nicolae Ceaușescu”, dotarea tehnică a dus la o creștere a producției agricole prin “noua revoluție agrară”, dar cifrele raportate erau exagerate. A rămas în memoria colectivă culegerea recoltei de către ostași, studenți, elevi și funcționari publici.
Ambiția lui N. Ceaușescu de a achita datoria externă a dirijat producția spre export. A fost declanșată astfel o criză fără precedent a aprovizionării pieței interne, mascată, fără să convingă pe nimeni, sub pomposul titlu “Programul de alimentație științifică a populației”, adoptat în 1984. După 1980, în contextul politicii de sistematizare a satelor, s-a trecut la comasarea unor localități, ceea ce a dus la dispariția unor sate și un mai mare exod al populației rurale spre oraș. În Albești, s-a trecut la ridicarea, în centrul de comună, a unor blocuri fără infrastructura aferentă.
Ce trebuie să știe tineretul de astăzi
Trebuie spus că procesul de colectivizare a fost impus și a dus la crime inimaginabile și la îngrădirea drepturilor omului. De aceea, prin cunoașterea istoriei, în general, și a comunismului, în special, trebuie să se afle adevărul, “sine ira et studio”, întrucât cine uită riscă să se întoarcă în trecut, alimentând diverse curente politice extremiste, mai ales în zilele noastre, când trăim într-o lume agitată, stresantă, când sunt pervertite valorile morale, iar unele momente ale istoriei naționale sunt desconsiderate sau trecute în derizoriu. Din păcate, și azi, agricultura este marginalizată, iar modul de aplicare a legilor fondului funciar a produs nemulțumiri în rândul țărănimii.
Opoziția lumii satelor și disidența anticomunistă au avut o contribuție determinantă la canalizarea nemulțumirii populației împotriva regimului ceaușist, care a culminat cu răsturnarea acestui regim în decembrie 1989 și revenirea la democrație. Din nefericire, după 22 de ani, satul românesc a rămas la fel, neajutorat, uitat de guvernanți. Sfârșit Notă: pentru realizarea acestui mini-serial, autorul a cercetat documente din fondul arhivistic “Sfatul popular al comunei Albești”, perioada 1949-1968, precum și următoarea bibliografie selectivă: Ghenuță Coman, “Statornicie și continuitate, Repertoriul arheologic al județului Vaslui”, Editura Litera, București, 1980; Col. (r) Chiper Constantin, “Veterani în slujba patriei (vol. II)”, Editura Buratino, Ploiești, 2006; Gugiuman, Ion, Cîrcotă Vasile, Băican Vasile, “Dicționarul geografic al județului Vaslui”, Iași, 1988.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu