Prea sãraci pentru a se racorda la reteaua de electricitate!

 Stiri Vaslui

Dupã ce au stat ani în sir fãrã curent electric, deoarece reteaua de alimentare a orasului nu era extinsã pânã la nou-înfiintatul cartier “Dric 2″, acum unii dintre cei care si-au ridicat case aici se plâng cã nu au bani sã se racordeze.
Dupã ani de zile petrecuti la lumânare, în sfârsit, cartierul format din gospodãriile tinerilor care au primit 300 mp, gratuit, de la Primãrie, beneficiazã de retea de electricitate. “Cred cã lumea deja mã stie, cam de câte ori am fãcut reclamatie la Primãrie (era atunci domnul primar Stafie), pe la ziare, pe la televiziune, ca sã spunem cã stãm la lumânare, cu copii mici, vai de capul nostru! Au fost ani grei! Copilul nostru s-a nãscut pe când noi stãteam aici si, sãracul, nu vãzuse cum aratã o casã luminatã decât la rude, în oras. Era Crãciunul, era Pastele, iar noi aprindeam candela sau lumânarea pusã, cu niste fãinã, într-un borcan si stãteam asa. Cum venea ziua, cum mã duceam la Primãrie sã le cer sã ne tragã luminã. Dar nu s-a putut atunci. Primarul de acum ne-a adus reteaua în zonã si cred cã am fost primii care ne-am racordat”, spune Cristina, 34 de ani, mamã a doi copii.
Unii nu au bani pentru record!
Ca sã te racordezi, însã, costã bani! În jur de 2000 de lei, spun locuitorii zonei. “Nici nu mai vreau sã îmi aduc aminte cum era fãrã luminã. Acum e bine. Eu m-am racordat si am dat 2000 de lei. Am fãcut împrumut la bancã, pe card. Însã trebuie sã spun cã sunt vecini care încã stau pe întuneric, deoarece nu au acesti bani. Sunt tineri, unii nu lucreazã, altii stau pe la Confectii, cu 500 – 600 de lei pe lunã, au copii si nu au cum sã strângã acesti ani. Ar fi bine, dacã E-on-ul le-ar da prilejul sã se racordeze în rate, cã le-ar fi mai usor. I-am sfãtuit sã facã cerere la E-on”, a spus Dorin, 50 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu